Povestea târfelor mele triste – Gabriel Garcia Marquez

Povestea târfelor mele triste e un titlu extrem de intrigant, trebuie să recunoaștem. M-am întrebat întotdeauna ce poate ascunde între coperțile sale această cărțulie a lui Garcia Marquez, pentru că era clar din dimensiunile ei că nu avem de-a face cu un roman atât de complex ca Un veac de singurătate.

Înțeleg încă din debutul acestui microroman că sursa de inspirație, sau punctul de plecare îl reprezintă Casa frumoaselor adormite a lui Yasunari Kawabata. Am citit doar niște recenzii ale ei și în esență știu că e vorba despre bătrâni care trăiau iluzia actului sexual împlinit alături de frumoase tinere dezbrăcate, pe care nu puteau însă să le atingă.

Recenzie carte – Povestea târfelor mele triste – Gabriel Garcia Marquez

Naratorul istoriilor din carte dorește să își satisfacă un capriciu odată cu împlinirea vârstei de nouăzeci de ani – să facă dragoste cu o adolescentă virgină. Bărbatul, extrem de urât se pare ca înfățișare, e un intelectual care s-a remarcat doar prin cronicile unor evenimente culturale, susținute sub forma unui editorial săptămânal în ziar. Viața sa personală s-a rezumat la un șir nesfârșit de relații cu prostituate.

Niciodată nu m-am culcat cu vreo femeie fără s-o plătesc, şi pe puţinele care nu erau de meserie le-am convins prin argumente ori cu de-a sila să primească bani chiar de-ar fi să-i arunce la gunoi. Cam pe la douăzeci de ani, am început să ţin un catastif cu numele, vârsta, locul şi câteva însemnări privitoare la împrejurările şi la felul în care se petrece totul. Până la cincizeci de ani, ajunsesem la cinci sute paisprezece femei cu care o făcusem cel puţin o dată. Am încetat să mai notez când trupul nu mai răzbea cu atâtea şi puteam ţine socoteala fără catastif. Îmi aveam propria etică. Niciodată n-am făcut amor în grup ori în locuri publice, nici n-am împărtăşit secrete şi nici n-am povestit vreo aventură a trupului sau a sufletului, căci de tânăr am luat aminte că nici una nu rămâne nepedepsită.

Pentru a își îndeplini capriciul apelează la o bătrână matroană, cunoștință veche de-a sa. Primește o noapte alături de o virgină de 14 ani, atât de speriată de întâlnire, încât a trebuit să fie sedată. Bătrânul refuză să facă sex cu ea, preferând să o admire în timp ce fata doarme. Aceste întâlniri ciudate devin un ritual, perpetuat până în momentul în care el se îndrăgostește, așa cum nu a făcut-o niciodată.

Nu-mi dau seama dacă e posibil să te îndrăgostești la vârsta aceea, mai degrabă îmi pare mai plauzibil să ai ceva resurse pentru a face sex, dar cartea pare a spune total opusul. Pentru bătrân e dragostea și plăcerea atmosferei familiale pe care nu a avut-o niciodată, căci îmi pare destul de evident că viața bazată doar pe relații de o noapte lasă mai devreme sau mai târziu un mare gol și aduce doar frustrarea neîmplinirii și a timpului irosit.

Povestea târfelor mele triste e o carte simpatică, a unui Marquez destul de proaspăt în exprimare, pe care o recomand și pentru simplul fapt că e o lectură rapidă pentru o singură zi.

Cumpără cartea de AICI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ai 18 ani împliniți? Acest website este dedicat adulților. Te rugăm să-ți confirmi vârsta sau să părăsești websiteul nostru!